Skip to content

Motivație și satisfacție dinspre F64.ro

miercuri, 26 Martie, 2014

(play music!!!)

Preambul

Am încredere ca o să-mi citiți fiecare rând și că vă veți bucura de redarea naturii la o scară micronică așa cum mă bucur eu, învățând și practicând alchimia fotografiei. Să mă justific. Îmi socotesc fotografiile mai mult decât o nevoie de notație, de informare ori afirmare, de memorare sau de uitare, decât o consecință a unei cunoașteri reale. Adică, trecerea unui material brut, a unei vieți informe, într-o operă bine cristalizată și profund semnificativă. Astfel, gândirea devine trăire interioară acolo unde sensul și intelectul trebuie să coexiste simultan.

Plagioclaz în secțiune subțire prin lumină transmisă cu nicoli încrucișați. Plagioclazul prezintă o zonalitate compozițională aproape concentrică (variații de Ca/Na). Ceva de vis. (3 sec., ISO-200)

Mici clarificări

Sunt amator și vă vorbesc strict din punct de vedere recreațional. Pentru mine fotografia, și mai ales microscopia, este un hobby mediativ, iar când se asociază, fotomicroscopia, este o reflecție a unei lumi nevăzute ce exprimă artistic formarea și evoluția Pământului. Îmi permite să stau liniștit în fața microscopului pentru o oră, două sau trei, oferindu-mi posibilitatea de a mă retrage într-o lume diferită. Poate că este o comparație ciudată, dar microscopia are puțin din jocul de șah. Regulile la șah sunt ușor de învățat, dar jocul în sine este extrem de complex. De asemenea, microscoapele sunt relativ ușor de învățat, dar posibilitățile de explorare și de cunoaștere sunt nelimitate. Termenii amator, entuziast, recreațional și hobby sunt la fel. În timp ce cuvântul amator provine de la cuvantul francez „amateur” (iubitor de), acest cuvânt, din pacate, a obținut asociații oarecum negative. Adesea, amatorii sunt considerați a fi mai puțin capabili decât cei „profesioniști”, care folosesc fotografia pentru a-și câștiga existența. Însă, doar pentru că cineva nu „utilizează” fotografia pentru a-și câștiga existența, nu înseamnă că aceste persoane sunt mai mult sau mai puțin capabili decât cei „pro”. De-a lungul acestui articol am folosit termenul de „amator”. Fac acest lucru pentru că vreau să contribui la schimbarea asociațiilor negative, care însoțesc acest cuvânt. Opinie personală.

Diopsid în secțiune subțire prin lumină transmisă cu nicoli încrucișați. Diopsidul prezintă o maclă caracteristică după direcțiile cristalografice [102]. Raritate. (3 sec., ISO-200)

Îmi fac bagajul

Îmi socotesc nevoile și posibilitățile iar din frumoasa vitrină de la F64, aleg-visând minunatul pachet 5D Mark III ce cuprinde pe langă body-ul menționat și un obiectiv Canon EF 17-40mm f/4L USM + CF-ul de 16GB Ultra II 30Mb/s. Mulți dintre voi știu că un dslr Canon poate fi tunat cu ML (Magic Lantern, http://www.magiclantern.fm) după propriile plăceri, nevoi și dorințe. Precizez că în fotomicroscopie body-ul este direct atașat la microscop cu ajutorul unui adaptor (fără obiectivul aparatului!), în cazul meu pentru Canon 450D și/sau Canon 600D fiind vorba de un inel adaptor T2-9. Astfel, produsul final este dat de un bun echilibru între performanțele body-ului și optica microscopului (obiectivele microscopului).

Microscop MEIJI ML9430

Motivare

Am ales 5D Mark III cu sufletul într-o plină stare de efervescență-buimacă și mai puțin cu gândul la buzunar și posibilități. Argumentele mele le voi înșira în ordinea inversă a importanței și necesităților (it’s like traveling back in time). Astfel:

  • două sloturi pentru card CF și SD ce pot fi folosite simultan
  • ISO nativ până la 25600 și extins până la 102400!
  • înregistrare video pe 14bit/raw (la @4K!!!)
  • senzor full-frame

Acum că le-ați parcurs încă odată în ordinea inversă, o sa încerc pe cât posibil să încropesc câteva vorbe pentru fiecare argument.

Senzorul full-frame. De multe ori mi se întamplă să apelez la „stitching” ca metodă digitală de alungire a frumosului. Concret, mi se întâmplă să nu pot cuprinde și să încadrez natura exprimată prin cristalizări și recristalizări succesive, fiind nevoit astfel să croșetez două poze-n una. Am pregătit o schiță care face cât toate cele patruzecișitrei de cuvinte.

Diferența între senzorul APS-C (@Canon 600D) și senzorul full-frame (@5D Mark III). Exemplificare, granule de zoizit-clinozoizit cu macle caracteristice. (1/2 sec., ISO-400)

Înregistrare video pe 14bit/raw. Fiind și amator de filmări, vreau să contopesc într-un paragraf o funcție de care nu m-aș putea lipsi. Așa cum am menționat mai devreme, există posibilitatea de a tuna 5D Mark III cu Magic Lantern, obținând astfel o sumedenie de funcții de care nu te poți dezlipi în a te juca și explora posibilități infinite. Una din ele este înregistrarea video în „format” raw, oferind astfel cadre curate/”flat frames” (d.p.d.v. a culorilor și expunerii) la o rezoluție full HD, sau chiar la o rezoluție de 4K. E dacă vreți […] versiunea 22 a cunoscutului profil de culoare „Cinestyle„.

ISO nativ până la 25600. Precizez că în fotomicroscopie nu există foarte multe posibilități de iluminare auxiliară (ex. blitz-uri), iar de multe ori în cazul microscopului cu lumină polarizantă, la introducerea celui de-al doilea polarizor (nicoli încrucișați), se întâmplă să fie nevoie și de 5-10 secunde de expunere la un ISO de 1600. Dezavantajul în cazul 450D și chiar 600D e că noise-ul este destul de puternic iar maximul de ISO nativ este de 6400 iar extins, undeva la 12800. Procesorul de imagine al 5D Mark III  (DIGIC 5+) este fără doar și poate mult superior celor de pe 450D și 600D, DIGIC 3 și respectiv DIGIC 4. Totuși, sunt tehnologii diferite.

Dual slot card: CF și SD. Un alt argument pentru care am ales 5D Mark III este faptul că suportă două carduri de memorie funcționabile simultan (un card CF și celălalt SD). Astfel că se poate seta camera să salveze pozele RAW pe cardul CF și JPG-le pe cardul SD pentru backup. Nu de puține ori am pățit să am fișiere corupte.

Acum, veniți cu mine

Pentru mine natura reprezintă un influx ce poate fi pricinuit în mod misterios de o idee, un gând, o persoană, eveniment(e) sau de ‘nimic’ sesizabil, care închide în el un Univers expansionist dilatat.
Înainte de a mai face un pas în față, împreună: de ce fotografia micro? Pentru contactul cu lucrurile care nu pot fi percepute cu ochiul liber; îmi induce-n minte faptul că fac parte dintr-o lume imensă și foarte vastă, fundamentată pe o creație mistică. De asemenea, pentru că, fundamental, este o placere.

Sagenit. Varietatea aciculară a rutilului dispusă ordonat în reteaua biotitului în planele cristalografice (001) sub unghiuri de 60 grade (dezechilibru chimic): un biotit titanifer expulzează Ti care se fixează sub formă de ace de rutil. În secțiune subțire prin lumină transmisă cu nicoli paraleli. (3 sec., ISO-200)

iPad mini, urmezi tu

Motivul pentru care vă scriu despre iPad mini este concursul celor de la F64.ro și bineînțeles să vă expun ce posibilități văd eu în realizarea, editarea și publicarea fotografiilor.

Realizarea fotografiilor. Cel mai important și mai uzual aspect este folosirea iPad-ului ca și declanșator pentru 5D Mark III, sau chiar mai bine de atât, reglarea parametrilor (ISO, shutter speed, apertura, etc.) direct de pe tableta iPad mini. Acest plus vă poate salva în situații cu lumină slabă, timpi mari de expunere (fotomicroscopie, astrofotografie), timelapse, etc.; astfel că evitați mișcările (oricat de mici, pe atât de cumplite) ale trepiedului și implicit apariția acelui efect de blur. Voi lăsa și un link cu EOS remote pentru iOS.

Editarea fotografiilor. Când spun editare nu trebuie să vă gândiți strict la procesarea fotografiilor (crop, culoare, etc.) ci și la managementul lor (de exemplu crearea unor portofolii ce pot fi sincronizate în cloud – dropbox). Oricum ar fi, mă atrag următoarele aplicații: Textograph Lite, PicLab, Snapseed, Photoshop Touch, Photo Editor by Aviary, Portfolio for iPad și FolioBook Photo Portfolio. Bineînțeles că sunt o gamă largă de aplicații care merită încercate. Atât free, cât și contra cost.

Publicarea fotografiilor. Posibilitățile sunt incomensurabile. O să vă expun doar una din ele. Eye-fi! Transferul automat al fotografiilor de pe 5D Mark III pe iPad mini utilizând tehnologia Wi-Fi. Acest card de tipul SD oferă pe lângă stocarea fotografiilor/filmelor pe tabletă/PC utilizând Wi-Fi-ul; și posibilitatea de a uploada direct pozele/filmele pe site-ri precum facebook, flickr, picasa, etc. (întreaga listă aici) fără a avea tableta deschisă, ori calculatorul. Ca și recomandare, vă sugerez să luați în considerare varianta Eye-Fi Pro X2 (@16 GB), care față de versiunea mai ieftină Eye-Fi Mobi (@16 GB), cea dintâi oferă și posibilitatea transferului de fișiere RAW față de versiunea Mobi ce permite doar JPG-ri. Trebuie să mă credeți pe cuvânt, această tehnologie merită fiecare bănuț.

Un cadou gratis

Ar mai fi de povestit, de admirat și de argumentat de ce mi-aș dori un 5D Mark III și iPad-ul mini, cel din urmă sub formă de cadou gratis. Oricum ar fi, cautați, exersați și învățați; călătoriți, explorați și fotografiați. Nu mă predau, nici nu mă retrag. Am atâtea lucruri de spus. Abia am început. Nici vorbă de sfârșit.

Î❏❏  ❏o❏❏❏c  fo❏❏te  ❏❏❏❏  ❏ă  c❏❏❏i❏!

4 comentarii leave one →
  1. vineri, 4 Aprilie, 2014 19:08

    felicitari

  2. joi, 3 Aprilie, 2014 15:06

    Felicitari pentru articol, dar si pentru premiul casigat!

    • joi, 3 Aprilie, 2014 21:36

      Multumesc foarte mult!

Trackbacks

  1. Câştigătorul concursului pentru bloggeri: iPad mini de la F64 şi Canon - F64 Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: