Skip to content

Nouă minute şi patruzeci de secunde

Duminică, 23 Mai, 2010

https://tzontonel.files.wordpress.com/2010/05/my-darling.pdf (play music)

Există ceva numit şansă, fiind strâns legată de speranţă, iar tot ce am însemnat continuă să cadă; nimic înclinat mie sau lor. Respectul ales de mine reflectă plăcut fiecare dorinţă, stare de bine sau un fapt creat în jurul tău. Ori de câte ori am promis ceva mă gândeam înzecit mai mult, cum să încep, de unde să mai tai; conştient că nu era destul, fiind genul de haos calculat şi doar zvâcnirile de iubire mă mai îndepărtau de fiinţa descifrată doar prin timp şi afecţiune.
M-am construit din tine, din ei; am crescut iubind, lăsând spiritul de talan acolo unde sentimentele nu aveau o miză. Diferenţierea trebuia făcută, cine greşeşte – plăteşte; vorbesc de incapacitatea de a oferi ceea ce primeşte, ceva în schimb. Adevăratele întâmplări nu le voi spune, povestea fiind un drum incredibil de frumos. Dar cum a început totul? Probabil în Mai 2009 …

‘La fel; creiere active, foarte interesante. Urmate doar de interesul lor singur şi jegos. Nenorociţilor, vă spun asta chiar acum, în prezentul vostru dezintegrat.
Ciudat; gândurile mă slăbesc, mă fac să-mi pară rău de speranţe, de şansele stropite întruna. Gri, prostie, minciună, dezinteres (deopotrivă – interes), totul într-o derută grăbită de cei din jur.
Eşti ce nu pot deveni, un stup de sentimente ce îşi aşteaptă zgomotul morţii.’

5 comentarii leave one →
  1. shinigamid permalink
    luni, 7 Iunie, 2010 12:58

    superb

  2. sâmbătă, 29 Mai, 2010 18:27

    Wow, imi pare rau ca nu am avut timp sa o ascult mai devreme. E superba, imi place mult vioara. O vreau si eu😀

    • sâmbătă, 29 Mai, 2010 18:30

      Curand postez si continuarea.

  3. Duminică, 23 Mai, 2010 14:11

    superba melodia!🙂 si am ascultat-o pe toata!

    • luni, 24 Mai, 2010 09:34

      Mă bucură apariţia ta, ma bucură faptul ca ai avut răbdare nouă minute şi patruzeci de secunde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: