Skip to content

Un suflet bolnav de o iubire neîmplinită

marți, 27 Ianuarie, 2009

https://tzontonel.files.wordpress.com/2008/12/la-valse-damelie.pdf(play music)
Inainte.
O jumatate de portret: Eu n-am fost niciodata copil, nu am avut ce are un copil; iar tu cel sau cea care citesti – stii sigur ca te mint – insa nu si pe mine caci te grabesti sa ma judeci. N-am avut copilarie, nu am spus niciodata „vreau o bicicleta”, „vreau sa ma duc la circ”, „vreau o viata de copil” – un oarecare „copil”. Copilaria inseamna iubire, bucurie, zburdalnacie, iar eu ma vad in trecut, intotdeauna singuratic, ganditor. Prezentul il urasc, il urasc cu tot ce este-n el.
Visele: M-au hranit visele; o mancare care-mi da si acum stari de greata, vise care-mi pot intoarce stomacul pe dos prin simplu fapt ca ea nu-mi spune nimic. M-a salvat ambitia, m-a salvat dorinta, lupta – care oricum pierduta ce era – luptam. Pentru mine realitatea nu era aceea de la scoala, de acasa, ci mai curand acea pe care o puneam la „pastrare” dimineata – pentru o alta seara, o alta seara in care visam; acolo unde simteam ca traiesc cu mai multa placere.
Jumatatea ei … de portret: Oricat de mult mi-as dori sa am dreptate si sa nu gresesc – nu am dreptate deci gresesc. Este ca si celelalte, nu exista decat bine, frumos, alege „deschisul” si refuza firescul; refuza sa spuna prezentul, refuza sa spuna ce se intampla, refuza sa spuna ce simte. Desi stie ca raspunsul este „nu”, se abtine sa-l spuna. Fara dar si poate – nu simte, nu simte nimic cand vine vorba de ce simt eu – nu m-a intrebat niciodata ce simt si nici nu o sa ma intrebe – nu e firesc, nu e prezent – doar repet.
Mizerie – asa cum o vad eu: Sunt sarac, decent, dar cumplit de sarac. Intotdeauna am urat si urasc si azi pe cei care s-au nascut in puf, pe cei ce si-au putut cumpara tot ce-au dorit. Vreau sa fie clar – nu sunt frustrat de ceea ce au altii si eu „nu am”, ci mai degraba de – lupta – pe care ei nu o au, nu o dau.

Dupa, am parasit pentru totdeauna … viata.
Descoperirea raului: Dintr-o copilarie salbatica, dintr-o singuratate umila impusa de timiditate, de o fire aparte si de mizerie, din repetatele esecuri, a aparut un pesimism disperat si inchis in sine. De foarte multe ori alipeam buzele si vorbeam, doar – cu mine – atat. Te refuzam, pentru ca mi-am dat seama ca oricum – e in zadar – si tu stii foarte bine asta. Viata imi promitea putin si nu-mi dadea nimic. Dar viata, pentru a fi suportabila trebuie traita din plin. Nu ca si mine, care niciodata nu a vazut ceva „plin” in toata viata asta.
Ceilalti: Nu mai eram singur. Ea, aveam o inima si un eu; simteam ca am ceva de spus si voiam sa vorbesc. Imi trebuiau inimi iubitoare si mai ales creiere active si libere, oameni ca si mine; imi trebuia simplitatea ei, dorinta si intelegerea. Pe zi ce trece, incerc sa uit – doar asta fac – de atunci viata mea a fost gandire si numai gandire.
Cum sunt eu: Eram cum sunt si azi, pierdut. Si oamenii? Marionete pretentioase ale teatrului meu interior, figurine grabite sa faca o trecere cat mai rapida – de la: a „ma” cunoaste – pana la „al” cunoaste (pe altul – bineinteles)
Nimic nu e adevarat – totul e ingaduit: Am pierdut orice incredere in tine, stii foarte bine ca asta se datoreaza tie si timpului in gandire. Sa stii ca realitatea e prezentul, senzatia; trebuia si trebuie sa-ti traiesti prezentul sau si sa dai dracului formulele si credintele. Tin in mine sentimentele de familie, familie distrusa de acea trecere de la comunism la democratie, familie distrusa de vise nespuse, de sentimente ascunse, de ce nu ti-ai putut imagina ca poate exista „intr-o familie” … tacere deplina.
Despre ceilalti: Pentru tanarul de 20 de ani orice om in varsta e un inamic, orice idee e suspecta si mereu incepi, rastit: „Nu e asa!”.
Zile „obisnuite”: Ma culc tarziu, dorm zece ore in sir, poate ca mai multe, fara sa visez altceva decat: viata mea, construind-o asa cum imi doresc, liber de fel si cu un gust fin. Dar in final ma scol cu gura amara si capul greu, am construit mult, prea mult si mult prea frumos incat totul pica jos cat fac ochi si ma gandesc la ce zi e azi. Apoi petrec pana seara in felul in care am facut-o cu o zi mai-nainte. Ma intalnesc si vorbesc cu unul, cu altul, cu ea, ce vreti de la mine ? Ce drept aveti voi, toti astia, sa-mi tulburati viata, sa-mi furati timpul, sa-mi scormoniti sufletul, sa-mi sugeti gandurile, sa ma vreti prieten cu voi. Cat meritati sa va spun tot ce simt ? cat merit aveti voi sa rup toata tacerea pe care o mai am, acele cuvinte care inseamna jumatate de viata, cheia trecutului si raspunsul de maine – cat ? Sunt un om care ar fi vrut sa duca o viata frumoasa, o viata normala si sa faca lumea mai suportabila in proprii sai ochi, sa poata iesi pe strada, sa hoinareasca orasele, locurile … Viata e mai dureroasa ca moartea si numai in durere apare adevarul. Nu vreau sa fiu multumit, nici linistit, nici fericit, nici bogat. Asa a fost sa fie, nu sunt iubit, nu sunt bogat, nu am prieteni adevarati, nu sunt frumos, nici puternic. Rareori m-am bucurat, adeseori am plans, aproape intotdeauna am suferit. Si totusi nu vreau sa mor. Vreau sa mai traiesc, sa traiesc mereu. Tocmai pentru aceasta: pentru mine nu mai exista nimic. Nu mai cred decat in destin. Stiu ca din toate eforturile mele nu va rezulta nimic, ca tot ce-am construit va fi distrus – foarte putin. Tot ce voi face va fi inutil. Daca am stii cu toti, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic.Asadar, traiesc din nou. Dar singur, cumplit de singur. La inceput toata lumea era in mine. Mai tarziu m-am regasit singur si aproape fara viata. Pot sa pornesc iar la drum spre adevaratul meu destin. Scriu ca sa-mi descarc sufletul. Nu ma predau, nici nu ma retrag. Am atatea lucruri de spus. Abia am inceput. Nici vorba de sfarsit.
Primii pasi: Am invatat sa merg pe cand altii stiau deja sa fuga, pe o mizerie care mai tarziu s-a transformat in “parte din mine”. Seara de seara incercam sa-mi scot din minti situatia reala in care ma aflam, incercam sa deformez realitatea. Mintindu-ma reuseam sa adorm, reuseam sa schimb realitatea aia care-mi dadea mai multe probleme decat la scoala si care mereu imi punea nota cea mai mica. Strangeam din dinti la multele lovituri de rigla, una o simt si acum – acel echer din lemn masiv care ar fi stat la fel de bine drept butuc. Am aruncat cat colo gandul de a citi cat mai multe carti, de a deveni controlat de minti deja batrane si negre in gandire. Am ales sa modelez totul dupa bunul plac. Bine, rau sunt de necontrolat si placut de ciudat. Mic si cumplit de sarac dar visator, incercam sa-mi fac propria mea lanseta, prastii ce le credeam sofisticate si unice, capcane pentru altii ca si mine – ce respira, mananca doar ca traiesc “altfel”. Putinele din tot ce am visat, putinele din ce am realizat incerc si pe de o parte reusesc sa povestesc, insa nu pot scrie un sentiment urmat de senzatii nuantate in fel si fel.
Cumpanesc: Acel om cu o viata pe care mi-am dorit-o si cu cei pe care ii iubesc, egoist cu cei care peste noapte trebuie strigati voda. O gandire neschimbata, un suflet care trambiteaza mereu si un rest infinit de neajunsuri. Udam florile cand nu aveam stare si cand in jurul meu era cearta, cearta si tot cearta. Taceam dracului, ori ca nu aveam curaj, ori ca nu imi pasa; din amandoua cate putin. Curajos doar cu mediu, cu A4-ul ala din fiecare zi, cu lucruri statatoare pe care trebuie sa le folosesc si atat. Spuneam ce simt, ma balbaiam ori paclisit priveam; injur: la naiba – aveam nevoie de sustinere, de fapte, de vorbe, de unul, de alta si jur ca nu eram acum. Refuz sa mai citesc texte batranesti despre existenta unei fete de imparat si de “timpul” care oricum schimba cel mai multe, in bine sau in rau; stiri trecute care odata nu ma plictiseau asa cum o fac acum.
Candva: Eram pe doua picioare, de foarte putine ori ezitam ceea ce mi-am propus sa fac cu o zi ‘nainte; aveam n+1 posibilitati de a zambi cu tine sau cu ei, o sansa care mi-a facut placere sa cred in ea. Erai pasta si pixul, acum din multe ce scriu – sterg. Promisiuni reciproce, reciproc neindeplinite si care dupa toate astea ai uitat sau vrei sa crezi ca ai uitat. Cuvinte care le repet sau care-mi spun ca ma repet, cuvinte la care ma gandeam cum sa le rostesc fara sa intelegei altceva – ai inteles ce s-a scris – nu ce am vrut si despre ce am vrut sa scriu. Mai tarziu am devenit limpede, tu te-ai stins, eu m-am aprins. Acum ma gandesc ce o sa fac fara schimbari majore care pentru multi sunt fleacuri – praf pe care-l lasa la intrarea dintr-un magazin. Nu imi mai era rau de ziua de maine precum de inaltimi mai mari de 20 m, nu mai dadeam ochi peste cap sperand ca astfel post scapa de durerile de cap, nu mai gandeam sec: ce fac in 5 minute ? sau in urmatoarele 5 minute?, aveam de ales sau faceam in asa fel incat sa am de ales, nu ma mai uitam spre trecut sau in el – asa cum ma uit acum, nu ma gandeam la cineva ca si cum as vrea sa fie a mea. Intr-un timp foarte scurt simt multe si ma gandesc la multe. Intr-un timp si mai scurt pot simti si mai multe ca sa nu mai vorbesc de – a gandi. Ce am simtit putin mai sus, am scris rapid. Apoi gandesc in mod continuu fara noima, fara gandul ca putea fi mai bine, fara speranta ca mai pot schimba ceva si fara ajutor concret.
Esti fata care vrea putin din toate, chiar daca ai si un secret aparte. Esti fata pana in 23/25 ani, mai departe esti sau poti fi o ea. Dar nu despre asta vreau sa scriu si sa cititi, conteaza cum esti si cum ajungi acolo, mult mai important cum te-ai format si ce erai – cum erai. As vrea sa evit banalitatea si cuvintele insiruite precum margelele pe o ata foarte subtire si care din pacate tu nu observi ca e colorata.
Nu m-am schimbat, nici macar in bine. Am ramas la fel, delasator si plictisit. Nici ca mint, cativa cm in plus si sute de g imi pun gand rau: “mananca sa te faci un monstru”. Aveti dreptate, ar fi trebuit sa apara un “cat”, si ce?
Aici, cel care simte sunt eu, cel care scrie si gandeste; iar voi miscati ochii in stanga si-n dreapta precum o masinarie, de aia. Stiti voi.
A trecut mult timp, nu am luat decizii. Doar gandul ca poate fi mai bine, ganduri confundate cu vise. Si toate astea constient.
De ce nu se rastoarna actuala stare ? Dorm pe fugite sau chiar – ma chinui, ma folosesc de ore tarzii pentru ca imi este mai bine: liniste, singuratate, ganduri lipsite de: „cum ar fi sa-mi tai ceva” si tot asa. In final ma trezesc dupa 3-4 ore; gandul ca sunt ceva ma trezeste.
Acum visez, pana acum habar nu aveam. Uneori ajungeam sa-mi impuna realitatea ce sa visez sau sa strang de gat pe careva, in somn. Da ! sa visez … Ma trezesc brusc cu parere de rau: s-a terminat. Tu fata din tramvai, de ce te uitai la ghetutele mele ? Da, tu ! Sau … sau tu fata din 41 de ce m-ai intrebat „de ce te uiti asa?”. Chiar imi pare rau pentru ochii mei, nu faceam decat sa ma uit in gol. Iar daca natura te-a pus acolo ? Ce puteam sa fac ? Sa inchid ochii, sa omor visele, sa ma uit ca restul dupa resturi?
Cata ura am fata de tine, nici nu-ti poti imagina. Am descoperit sub zdreanta ta provizorie, tu nu furi ceva – ai furat pe cineva. Pompezi lacrimi mizerabile, esti manjita de realitate, de toate cacaturile – ce tin de starea actuala, pe nume: incredere.
Mintit, injurat, vorbit pe la spate, omorat, tu m-ai bagat intr-o baie moarta – deja, mi-ai dat sa mananc cuvinte moarte – deja. Mi-ai spus ca traiesti iar tu defapt rasplatesti. Omori pentru ca nu ai curajul sa te lasi omorata. Marele tau plan nu este decat ceva la ordinea zilei. Uita-te in jur, eu vad acelasi lucru. Tu chiar nu admiti nimic interior ? nimic opus lor ?

revin curand

un-suflet-bolnav-de-o-iubire-neimplinita

17 comentarii leave one →
  1. larry permalink
    marți, 12 Octombrie, 2010 10:59

    In mod ciudat ai pus punctul pe i .Nu m-am gandit ca ar mai putea fi cineva asemanator cu mine….

  2. Madellyne permalink
    luni, 19 Iulie, 2010 13:11

    buna!
    imi place foarte mult ce scrii
    as vrea sa stiu cum se numeste melodia😀
    >:D<

  3. joi, 16 Iulie, 2009 12:50

    Interesanta metoda de abordare,te invit si la mine pe blog sa-ti lasi o parere,vreau sa stiu unde gresesc si sa invat din greseli.Multumesc.

  4. sâmbătă, 7 Februarie, 2009 10:13

    gandesti…profund.destul.🙂

    si oricum,sa stii ca e mai bine sa te agati in perioadele dificile de vise,si sa modelezi chiar si imaginar,lucrurile conform dorintelor tale,decat sa te cufunzi in stari si mai hopeless.Zise o experta in domeniu. b-)

  5. BESTyutza permalink
    miercuri, 28 Ianuarie, 2009 01:20

    Cuvintele tale dor…si cred ca meriti mai mult decat o pauza…
    Take care

  6. sâmbătă, 13 Decembrie, 2008 21:36

    Multumesc Alice !

  7. Alice~street permalink
    sâmbătă, 13 Decembrie, 2008 20:23

    frumoasa poza….adevaru e k gandesti super tare bv..tine-o tot asa…:*

  8. zuzu permalink
    Duminică, 7 Decembrie, 2008 20:58

    Stii…de multe ori se intampla sa nu fii inteles sau sa fii inteles gresit pt ca eviti sa spui adevarul si cand o faci,este prea tarziu:(…si poate cateodata te astepti de la mai mult de la cineva si nu iti poate da….si atunci suferi…si chiar daca tu nu iti dai seama sau nu vrei sa vezi lucrul acesta,sa stii ca si persoana respectiva sufera pt ca totusi contezi pt ea…poate intr-un mod pe care nu il intelegi…
    am invatat ca trebuie sa ne multumim cu ceea ce primim si sa speram ca va fi mai bine…dar pana atunci(ceea ce e putin probabil)putem sa ne gandim ca mai bine cu mai putin decat deloc…asa e facuta viata sa suferim si cu multe incercari si cu cat incercam mai mult sa le infruntam cu atat ele devin mai grele si mai problematice pt noi si greu de rezolvat…:|

    Ai un mod impresionant si emotionant de a scrie…felicitari!
    Si nu uita,ca tot raul e spre bine.Fii optimist si increzator, sa nu renunti niciodata chiar daca uneori zici ca nu se merita…
    Sa fii iubit,ai grija de tine si multa bafta:)

  9. miercuri, 3 Decembrie, 2008 21:31

    stiam ca mi-e cunoscuta postarea🙂
    frumoasa poza
    nu-ti mai repet si eu ca-mi place cum gandesti pt ca o stii.

  10. miercuri, 3 Decembrie, 2008 14:16

    Multumesc.

  11. madutza permalink
    miercuri, 15 Octombrie, 2008 21:25

    imi place felu cum gandesti…

  12. Duminică, 12 Octombrie, 2008 19:07

    Pentru tine: sa te certi cu cineva pentru a arata ca ai dreptate – este o lupta; sa-ti doresti ceva si sa „lupti” pentru ati atinge scopul – este o lupta; si tot asa. Din multele tale lupte eu habar nu am de „acel” pentru care lupti – nu am avut/auzit, deci nu am luptat. Din multe ce scriu, scriu pentru a ma descarca – mai mult sau mai putin – intr’un fel sau altul. Eu nu sunt TU si TU nu esti eu. Simplu sa scriem ceea ce vorbim, sa vorbim ceea ce scriem. Stiu sa lupt si mai ales sa castig luptand. Pentru tine lupta pentru mine nimic, pentru tine lupta pentru mine ceva banal: locomotiva … lupta de nimic – conteaza ?

  13. Duminică, 12 Octombrie, 2008 15:20

    lupta e singurul lucru care conteaza🙂 sunt oameni care au pura satisfactie a luptei,indiferent de rezultatul acesteia.

  14. vineri, 3 Octombrie, 2008 19:43

    Iti multumesc🙂

  15. SmarT permalink
    miercuri, 1 Octombrie, 2008 20:14

    Imi place blog-ul tau…si cum gandesti😛 bv…

  16. joi, 28 August, 2008 22:11

    …sa stii ca nu e chiar asa.sunt persoane care s-au nascut ‘in puf’ si totusi nu-s fericite.eu , spre exemplu am putut avea mai mereu ceea ce mi-am dorit , si totusi , nu am avut aspiratii prea mari.mereu mi-am dorit sa munces , sa stiu ca acei bani sunt facuti de mine , sa apreciez mai mult . dar a fost inutil , oarecum aveam in cap acea chestie ca banii tot vor ajunge la mine , chiar daca muncesc sau nu.uneori stau si ma gandesc la ce m-au ajutat toti acesti bani , si nu gasesc un raspuns . iubirea de familie e tot ce am vrut , si poate nu am putut-o avea toata pentru ca trebuia ca cineva sa faca acei bani.acei bani care eu ii primeam mereu , fara sa fac nimic , iar daca ceream o anumita suma primeam triplul.erau bani munciti cinstitit , dar nu erau muncitit de mine!
    oricum am intrat in anumite subecte care nu-mi face placere sa le dezbat. sa stii daca ai bani , nu inseamna ca esti fericit! E bine ca vrei sa traiesti.
    Mi-a facut placere sa apari in viata mea , ai grija de tine.

Trackbacks

  1. Anemia mea « Tzontonel blog - Calatoria mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: