Skip to content

Subsemnatul Apopei Andrei Ionut

luni, 6 Octombrie, 2008

Ascund cuvinte, ascund durere si fericire. Ma ascund de tine, ma ascund iar si iar.
Cuvinte simple, cuvinte singure, ma uit in urma; imi pare rau ca n-am fost altul, imi pare rau – puteam fi altul.
Nu mi-ai dat decat ura, nu mi-ai dat decat dorinta de a te uita. Felul tau ma intareste, pe zi ce trece, ma face mai rau, mai rau si greu de controlat.
Nici vorba sa-ti fi atins scopul, am stiut mereu ce vrei, am stiut ce simti – nimic, nimic nu am spus – tocmai pentru ca eu am simtit. Puteam fi las, puteam fi nimeni, puteam fi multe – nu am putut ce am simtit.

E rece, esti rece, scriu pentru ca e rece. Scriu pentru ca cineva simte, scriu pentru ca cineva trebuia sa o faca.
De ce apari dintr-o data, peste o luna, peste doua, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. De ce ?
De ce mereu ma eviti ? Folosesti tertipuri, crezi ca ma ametesti, crezi doar ce vrei.
De cate ori m-ai intrebat „la ce te gandesti acum?”, de cate ori m-ai intrebat „ce simti acum?”, mi-ai spus de „cum ma simt”, de parca ti-ai dori sa sfarsesc sau de vreo boala „grea” ce sufar, de parca era mai presus de – a simti.
De cate ori vorbeam aveam impresia ca ceva se repeta, aveam impresia ca traiesc in gol, ca traiesc mereu – acelasi prezent fara viitor. Cu gandul la tine am invatat sa urasc, am invatat ca vorbele nu sunt decat – goale si dupa ce iubesti – urasti. Stiu! prea mult gol, in gol las prea mult gol. Asa cum si ale mele – goale pe dinafara, sarace in fapte si pline de ura – te urasc – pe dinafara.

E ca si cum ai promite unui sinistrat ca-l duci la Disneyland, fara sa aiba habar de ce este acolo si uitat – de cand a mancat ultima oara, zambeste – fortat de imprejurari, de lucruri pe care le vede odata sau poate de prea multe ori – pana sa-si dea seama ca e doar un banal vis.

Nu ma intereseaza ochii tai, cum nu m-a interesat parul; nu ma intereseaza muzica pe care o asculti, cum nu m-a interesat ce muzica NU asculti; nu ma intereseaza cum te imbraci asa cum nu ma intereseaza ce maine nu mai poate fi al tau – fara sa lungesc ceea ce probabil stii – multe ai, maine nu mai ai.
Prea putine poti pastra, prea putine poti avea pana cand nu vei mai respira, prea putine poti „lua” (sa nu intelegi – „fura”). Ai timp de toate, chiar si de: „ai da o sansa”, ai timp si bine ai facut ca nu te-ai grabit. Te rog uita totul, asa cum uit la randul meu – fortat ce-i drept trebuie sa o zic DAR decat o cangrena lunga si dureroasa mai bine o amputare scurta si sanatoasa. Te rog sa zambesti, chiar daca e „ultimul”, un zambet care de maine sa ma faca uitat. Nu sunt cum nici tu nu esti – suntem diferiti in tot. Am gresit, am vorbit, am vorbit iarasi, m-am inchis cum si tu ai inchis – de parca unul nu era de-ajuns, incet incet totul s-a stins – gata.

05 Octombrie „08, 15:xx – urasc chiar si ochiul, nu trebuia sa te vad DAR bat fierul cat e cald, pacat.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: