Skip to content

Constitutia Romaniei

miercuri, 2 Mai, 2007

CONSTITUTIA ROMÂNIEI ( Download :::> Constitutia Romaniei )

TITLUL I – Principii generale
ARTICOLUL 1: Statul român
(1) România este stat national, suveran si independent, unitar si
indivizibil.
(2) Forma de guvernamânt a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea
omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii
umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, în spiritul
traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din
decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului
puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – în cadrul democratiei
constitutionale.
(5) În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor
este obligatorie.


ARTICOLUL 2: Suveranitatea
(1) Suveranitatea nationala apartine poporului român, care o exercita
prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si
corecte, precum si prin referendum.
(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume
propriu.
ARTICOLUL 3: Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea
principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orase
si judete. În conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi stramutate sau colonizate
populatii straine.
ARTICOLUL 4: Unitatea poporului si egalitatea între cetateni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român si solidaritatea
cetatenilor sai.
(2) România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai,
fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine
sociala.
ARTICOLUL 5: Cetatenia
(1) Cetatenia româna se dobândeste, se pastreaza sau se pierde în
conditiile prevazute de legea organica.
(2) Cetatenia româna nu poate fi retrasa aceluia care a dobândit-o prin
nastere.
ARTICOLUL 6: Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinând minoritatilor
nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor
etnice, culturale, lingvistice si religioase.
(2) Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si
exprimarea identitatii persoanelor apartinând minoritatilor nationale trebuie
sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare în raport cu
ceilalti cetateni români.
ARTICOLUL 7: Românii din strainatate
Statul sprijina întarirea legaturilor cu românii din afara frontierelor tarii
si actioneaza pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor
etnice, culturale, lingvistice si religioase, cu respectarea legislatiei statului ai
carui cetateni sunt.
ARTICOLUL 8: Pluralismul si partidele politice
(1) Pluralismul în societatea româneasca este o conditie si o garantie a
democratiei constitutionale.
(2) Partidele politice se constituie si îsi desfasoara activitatea în
conditiile legii. Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a
cetatenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritoriala,
ordinea de drept si principiile democratiei.
ARTICOLUL 9: Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale
Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si îsi
desfasoara activitatea potrivit statutelor lor, în conditiile legii. Ele contribuie
la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice
si sociale ale membrilor lor.
ARTICOLUL 10: Relatii internationale
România întretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, în acest
cadru, relatii de buna vecinatate, întemeiate pe principiile si pe celelalte
norme general admise ale dreptului international.
ARTICOLUL 11: Dreptul international si dreptul intern
(1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta
obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeaza sa devina parte
cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai
dupa revizuirea Constitutiei.
ARTICOLUL 12: Simboluri nationale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt asezate vertical, în
ordinea urmatoare începând de la lance: albastru, galben, rosu.
(2) Ziua nationala a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul national al României este „Desteapta-te române”.
(4) Stema tarii si sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ARTICOLUL 13: Limba oficiala
În România, limba oficiala este limba româna.
ARTICOLUL 14: Capitala
Capitala României este municipiul Bucuresti.
TITLUL II – Drepturile, libertatile si îndatoririle fundamentale
CAPITOLUL I – Dispozitii comune
ARTICOLUL 15: Universalitatea
(1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin
Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile.
ARTICOLUL 16: Egalitatea în drepturi
(1) Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
conditiile legii, de persoanele care au cetatenia româna si domiciliul în tara.
Statul român garanteaza egalitatea de sanse între femei si barbati pentru
ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) În conditiile aderarii României la Uniunea Europeana, cetatenii
Uniunii care îndeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a
fi alesi în autoritatile administratiei publice locale.
ARTICOLUL 17: Cetatenii români în strainatate
Cetatenii români se bucura în strainatate de protectia statului român si
trebuie sa-si îndeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt
compatibile cu absenta lor din tara.
ARTICOLUL 18: Cetatenii straini si apatrizii
(1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc în România se bucura de
protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de
alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda si se retrage în conditiile legii, cu
respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care România este
parte.
ARTICOLUL 19: Extradarea si expulzarea
(1) Cetateanul român nu poate fi extradat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii români pot fi
extradati în baza conventiilor internationale la care România este parte, în
conditiile legii si pe baza de reciprocitate.
(3) Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai în baza unei
conventii internationale sau în conditii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie.
ARTICOLUL 20: Tratatele internationale privind drepturile omului
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor
vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este
parte.
(2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
ARTICOLUL 21: Accesul liber la justitie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a
libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
CAPITOLUL II – Drepturile si libertatile fundamentale
ARTICOLUL 22: Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale
persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.
ARTICOLUL 23: Libertatea individuala
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise
numai în cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai în cursul
procesului penal.
(5) În cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune
pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile,
fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de
180 de zile.
(6) În faza de judecata instanta este obligata, în conditiile legii, sa
verifice periodic, si nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia
arestarii preventive si sa dispuna, de îndata, punerea în libertate a
inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au
încetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice
mentinerea privarii de libertate.
(7) Încheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse
cailor de atac prevazute de lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de îndata la cunostinta, în limba pe
care o întelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar învinuirea, în cel mai
scurt termen; învinuirea se aduce la cunostinta numai în prezenta unui
avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca
motivele acestor masuri au disparut, precum si în alte situatii prevazute de
lege.
(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
(11) Pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti de
condamnare, persoana este considerata nevinovata.
(12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decât în conditiile
si în temeiul legii.
(13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decât de natura penala.
ARTICOLUL 24: Dreptul la aparare
(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu.
ARTICOLUL 25: Libera circulatie
(1) Dreptul la libera circulatie, în tara si în strainatate, este garantat.
Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept.
(2) Fiecarui cetatean îi este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau
resedinta în orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni în
tara.
ARTICOLUL 26: Viata intima, familiala si privata
(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si
privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea însasi, daca nu încalca
drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.
ARTICOLUL 27: Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde
sau ramâne în domiciliul ori în resedinta unei persoane fara învoirea
acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru
urmatoarele situatii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarâri judecatoresti;
b) înlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile
unei persoane;
c) apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;
d) prevenirea raspândirii unei epidemii.
(3) Perchezitia se dispune de judecator si se efectueaza în conditiile si în
formele prevazute de lege.
(4) Perchezitiile în timpul noptii sunt interzise, în afara de cazul
infractiunilor flagrante.
ARTICOLUL 28: Secretul corespondentei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al
convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este
inviolabil.
ARTICOLUL 29: Libertatea constiintei
(1) Libertatea gândirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor
religioase nu pot fi îngradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns
sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor
sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste în
spirit de toleranta si de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor
proprii, în conditiile legii.
(4) În relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
actiuni de învrajbire religioasa.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul
acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în
penitenciare, în azile si în orfelinate.
(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
ARTICOLUL 30: Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si
libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a înfiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligatia de
a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,
viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, îndemnul la
razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa,
incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica,
precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la
cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului,
organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în conditiile legii.
Delictele de presa se stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 31: Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes
public nu poate fi îngradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate
sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra
problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie
a tinerilor sau securitatea nationala.
(4) Mijloacele de informare în masa, publice si private, sunt obligate sa
asigure informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele
trebuie sa garanteze grupurilor sociale si politice importante exercitarea
dreptului la antena. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar
asupra activitatii lor se reglementeaza prin lege organica.
ARTICOLUL 32: Dreptul la învatatura
(1) Dreptul la învatatura este asigurat prin învatamântul general
obligatoriu, prin învatamântul liceal si prin cel profesional, prin
învatamântul superior, precum si prin alte forme de instructie si de
perfectionare.
(2) Învatamântul de toate gradele se desfasoara în limba româna. În
conditiile legii, învatamântul se poate desfasura si într-o limba de circulatie
internationala.
(3) Dreptul persoanelor apartinând minoritatilor nationale de a învata
limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sunt
garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învatamântul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse
sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor
institutionalizati, în conditiile legii.
(5) Învatamântul de toate gradele se desfasoara în unitati de stat,
particulare si confesionale, în conditiile legii.
(6) Autonomia universitara este garantata.
(7) Statul asigura libertatea învatamântului religios, potrivit cerintelor
specifice fiecarui cult. În scolile de stat, învatamântul religios este organizat
si garantat prin lege.
ARTICOLUL 33: Accesul la cultura
(1) Accesul la cultura este garantat, în conditiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la
valorile culturii nationale si universale nu poate fi îngradita.
(3) Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea
culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii
culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor
culturale si artistice ale României în lume.
ARTICOLUL 34: Dreptul la ocrotirea sanatatii
(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii
publice.
(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurari sociale
pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitarii
profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de
protectie a sanatatii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
ARTICOLUL 35: Dreptul la mediu sanatos
(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu înconjurator
sanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au îndatorirea de a proteja si a ameliora
mediul înconjurator.
ARTICOLUL 36: Dreptul de vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniti pâna în ziua
alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si
nici persoanele condamnate, prin hotarâre judecatoreasca definitiva, la
pierderea drepturilor electorale.
ARTICOLUL 37: Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care îndeplinesc
conditiile prevazute în articolul 16 alineatul (3), daca nu le este interzisa
asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidatii trebuie sa fi împlinit, pâna în ziua alegerilor inclusiv,
vârsta de cel putin 23 de ani pentru a fi alesi în Camera Deputatilor sau în
organele administratiei publice locale, vârsta de cel putin 33 de ani pentru a
fi alesi în Senat si vârsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi în functia de
Presedinte al României.
ARTICOLUL 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În conditiile aderarii României la Uniunea Europeana, cetatenii români
au dreptul de a alege si de a fi alesi în Parlamentul European.
ARTICOLUL 39: Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt
libere si se pot organiza si desfasura numai în mod pasnic, fara nici un fel de
arme.
ARTICOLUL 40: Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în
patronate si în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militeaza împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranitatii, a integritatii sau a independentei României sunt
neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii
Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei,
politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.
ARTICOLUL 41: Munca si protectia sociala a muncii
(1) Dreptul la munca nu poate fi îngradit. Alegerea profesiei, a meseriei
sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc
securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al
tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamânal,
concediul de odihna platit, prestarea muncii în conditii deosebite sau
speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite
prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de munca si caracterul
obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.
ARTICOLUL 42: Interzicerea muncii fortate
(1) Munca fortata este interzisa.
(2) Nu constituie munca fortata:
a) activitatile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum si cele
desfasurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de
constiinta;
b) munca unei persoane condamnate, prestata în conditii normale, în
perioada de detentie sau de libertate conditionata;
c) prestatiile impuse în situatia creata de calamitati ori de alt pericol,
precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
ARTICOLUL 43: Dreptul la greva
(1) Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale,
economice si sociale.
(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum
si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.
ARTICOLUL 44: Dreptul de proprietate privata
(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt
garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita în mod egal de lege,
indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privata asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din
aderarea României la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la
care România este parte, pe baza de reciprocitate, în conditiile prevazute prin
lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate
publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita în
proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice,
religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi
subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi
proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor,
precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute în alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun
acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind
protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al
dobândirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori
contraventii pot fi confiscate numai în conditiile legii.
ARTICOLUL 45: Libertatea economica
Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si
exercitarea acestora în conditiile legii sunt garantate.
ARTICOLUL 46: Dreptul la mostenire
Dreptul la mostenire este garantat.
ARTICOLUL 47: Nivelul de trai
(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de
protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la
asistenta medicala în unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte
forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii
au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.
ARTICOLUL 48: Familia
(1) Familia se întemeiaza pe casatoria liber consimtita între soti, pe
egalitatea acestora si pe dreptul si îndatorirea parintilor de a asigura
cresterea, educatia si instruirea copiilor.
(2) Conditiile de încheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se
stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa
casatoria civila.
(3) Copiii din afara casatoriei sunt egali în fata legii cu cei din casatorie.
ARTICOLUL 49: Protectia copiilor si a tinerilor
(1) Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de
asistenta în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru îngrijirea
copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protectie sociala a copiilor si
a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activitati care le-ar dauna
sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea
normala sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.
(5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor
pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica,
culturala si sportiva a tarii.
ARTICOLUL 50: Protectia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura
realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de
tratament ale handicapului, în vederea participarii efective a persoanelor cu
handicap în viata comunitatii, respectând drepturile si îndatoririle ce revin
parintilor si tutorilor.
ARTICOLUL 51: Dreptul de petitionare
(1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii
formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv
în numele colectivelor pe care le reprezinta.
(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa.
(4) Autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii în termenele si
în conditiile stabilite potrivit legii.
ARTICOLUL 52: Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
(1) Persoana vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o
autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în
termenul legal a unei cereri, este îndreptatita sa obtina recunoasterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea
pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege
organica.
(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare. Raspunderea statului este stabilita în conditiile legii si nu înlatura
raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau
grava neglijenta.
ARTICOLUL 53: Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor
libertati
(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai
prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii
nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea
consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o
societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce
atingere existentei dreptului sau a libertatii.
CAPITOLUL III – Îndatoririle fundamentale
ARTICOLUL 54: Fidelitatea fata de tara
(1) Fidelitatea fata de tara este sacra.
(2) Cetatenii carora le sunt încredintate functii publice, precum si
militarii, raspund de îndeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, în
acest scop, vor depune juramântul cerut de lege.
ARTICOLUL 55: Apararea tarii
(1) Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere România.
(2) Conditiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin
lege organica.
(3) Cetatenii pot fi încorporati de la vârsta de 20 de ani si pâna la vârsta
de 35 de ani, cu exceptia voluntarilor, în conditiile legii organice.
ARTICOLUL 56: Contributii financiare
(1) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la
cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure
asezarea justa a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestatii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în
situatii exceptionale.
ARTICOLUL 57: Exercitarea drepturilor si a libertatilor
Cetatenii români, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa încalce
drepturile si libertatile celorlalti.
CAPITOLUL IV – Avocatul Poporului
ARTICOLUL 58: Numirea si rolul
(1) Avocatul Poporului este numit pe o durata de 5 ani pentru apararea
drepturilor si libertatilor persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului Poporului
sunt specializati pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului si adjunctii sai nu pot îndeplini nici o alta functie
publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul
superior.
(3) Organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului se
stabilesc prin lege organica.
ARTICOLUL 59: Exercitarea atributiilor
(1) Avocatul Poporului îsi exercita atributiile din oficiu sau la cererea
persoanelor lezate în drepturile si în libertatile lor, în limitele stabilite de
lege.
(2) Autoritatile publice sunt obligate sa asigure Avocatului Poporului
sprijinul necesar în exercitarea atributiilor sale.
ARTICOLUL 60: Raportul în fata Parlamentului
Avocatul Poporului prezinta celor doua Camere ale Parlamentului
rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot contine recomandari
privind legislatia sau masuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor si a
libertatilor cetatenilor.
TITLUL III – Autoritatile publice
CAPITOLUL I – Parlamentul
SECTIUNEA 1 – Organizare si functionare
ARTICOLUL 61: Rolul si structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si
unica autoritate legiuitoare a tarii.
(2) Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.
ARTICOLUL 62: Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal,
direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizatiile cetatenilor apartinând minoritatilor nationale, care nu
întrunesc în alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament,
au dreptul la câte un loc de deputat, în conditiile legii electorale. Cetatenii
unei minoritati nationale pot fi reprezentati numai de o singura organizatie.
(3) Numarul deputatilor si al senatorilor se stabileste prin legea
electorala, în raport cu populatia tarii.
ARTICOLUL 63: Durata mandatului
(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani,
care se prelungeste de drept în stare de mobilizare, de razboi, de asediu sau
de urgenta, pâna la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat se desfasoara în
cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea
Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneste, la convocarea Presedintelui
României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeste pâna la întrunirea legala a noului
Parlament. În aceasta perioada nu poate fi revizuita Constitutia si nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi
a Parlamentului precedent îsi continua procedura în noul Parlament.
ARTICOLUL 64: Organizarea interna
(1) Organizarea si functionarea fiecarei Camere se stabilesc prin
regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute în
bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Camera îsi alege un birou permanent. Presedintele Camerei
Deputatilor si presedintele Senatului se aleg pe durata mandatului
Camerelor. Ceilalti membri ai birourilor permanente sunt alesi la începutul
fiecarei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocati înainte de
expirarea mandatului.
(3) Deputatii si senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit
regulamentului fiecarei Camere.
(4) Fiecare Camera îsi constituie comisii permanente si poate institui
comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele îsi pot constitui
comisii comune.
(5) Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit
configuratiei politice a fiecarei Camere.
ARTICOLUL 65: Sedintele Camerelor
(1) Camera Deputatilor si Senatul lucreaza în sedinte separate.
(2) Camerele îsi desfasoara lucrarile si în sedinte comune, potrivit unui
regulament adoptat cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Presedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat;
c) declararea mobilizarii totale sau partiale;
d) declararea starii de razboi;
e) suspendarea sau încetarea ostilitatilor militare;
f) aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
h) numirea, la propunerea Presedintelui României, a directorilor
serviciilor de informatii si exercitarea controlului asupra activitatii acestor
servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei
si a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau
regulamentului, se exercita în sedinta comuna.
ARTICOLUL 66: Sesiuni
(1) Camera Deputatilor si Senatul se întrunesc în doua sesiuni ordinare
pe an. Prima sesiune începe în luna februarie si nu poate depasi sfârsitul
lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie si nu poate depasi
sfârsitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputatilor si Senatul se întrunesc si în sesiuni extraordinare,
la cererea Presedintelui României, a biroului permanent al fiecarei Camere
ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.
ARTICOLUL 67: Actele juridice si cvorumul legal
Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarâri si motiuni, în
prezenta majoritatii membrilor.
ARTICOLUL 68: Caracterul public al sedintelor
(1) Sedintele celor doua Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotarî ca anumite sedinte sa fie secrete.
SECTIUNEA a 2-a – Statutul deputatilor si al senatorilor
ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt în serviciul
poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
ARTICOLUL 70: Mandatul deputatilor si al senatorilor
(1) Deputatii si senatorii intra în exercitiul mandatului la data întrunirii
legale a Camerei din care fac parte, sub conditia validarii alegerii si a
depunerii juramântului. Juramântul se stabileste prin lege organica.
(2) Calitatea de deputat sau de senator înceteaza la data întrunirii legale a
Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor
electorale, de incompatibilitate ori de deces.
ARTICOLUL 71: Incompatibilitati
(1) Nimeni nu poate fi, în acelasi timp, deputat si senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea
oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al
Guvernului.
(3) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.
ARTICOLUL 72: Imunitatea parlamentara
(1) Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi în judecata penala
pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate
în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati
fara încuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea
si trimiterea în judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe
lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine
Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) În caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si
supusi perchezitiei. Ministrul justitiei îl va informa neîntârziat pe
presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. În cazul în care
Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune
imediat revocarea acestei masuri.
SECTIUNEA a 3-a – Legiferarea
ARTICOLUL 73: Categorii de legi
(1) Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.
(2) Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei.
(3) Prin lege organica se reglementeaza:
a) sistemul electoral; organizarea si functionarea Autoritatii Electorale
Permanente;
b) organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice;
c) statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a
celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea si desfasurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
f) regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al
starii de razboi;
g) regimul starii de asediu si al starii de urgenta;
h) infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;
i) acordarea amnistiei sau a gratierii colective;
j) statutul functionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii;
n) organizarea generala a învatamântului;
o) organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si
regimul general privind autonomia locala;
p) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele
si protectia sociala;
r) statutul minoritatilor nationale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constitutie se prevede adoptarea de
legi organice.
ARTICOLUL 74: Initiativa legislativa
(1) Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor,
senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot.
Cetatenii care îsi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina
din cel putin un sfert din judetele tarii, iar în fiecare din aceste judete,
respectiv în municipiul Bucuresti, trebuie sa fie înregistrate cel putin 5.000
de semnaturi în sprijinul acestei initiative.
(2) Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor problemele
fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.
(3) Guvernul îsi exercita initiativa legislativa prin transmiterea
proiectului de lege catre Camera competenta sa îl adopte, ca prima Camera
sesizata.
(4) Deputatii, senatorii si cetatenii care exercita dreptul la initiativa
legislativa pot prezenta propuneri legislative numai în forma ceruta pentru
proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei
competente sa le adopte, ca prima Camera sesizata.
ARTICOLUL 75: Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, ca prima
Camera sesizata, proiectele de legi si propunerile legislative pentru
ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a masurilor
legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum si
proiectele legilor organice prevazute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40
alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73
alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102
alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul
118 alineatele (2) si (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele
(4) si (5) si articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau
propuneri legislative se supun dezbaterii si adoptarii, ca prima Camera
sesizata, Senatului.
(2) Prima Camera sesizata se pronunta în termen de 45 de zile. Pentru
coduri si alte legi de complexitate deosebita termenul este de 60 de zile. În
cazul depasirii acestor termene se considera ca proiectele de legi sau
propunerile legislative au fost adoptate.
(3) Dupa adoptare sau respingere de catre prima Camera sesizata,
proiectul sau propunerea legislativa se trimite celeilalte Camere care va
decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Camera sesizata adopta o prevedere care,
potrivit alineatului (1), intra în competenta sa decizionala, prevederea este
definitiv adoptata daca si cea de-a doua Camera este de acord. În caz contrar,
numai pentru prevederea respectiva, legea se întoarce la prima Camera
sesizata, care va decide definitiv în procedura de urgenta.
(5) Dispozitiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplica în
mod corespunzator si în cazul în care Camera decizionala adopta o
prevedere pentru care competenta decizionala apartine primei Camere.
ARTICOLUL 76: Adoptarea legilor si a hotarârilor
(1) Legile organice si hotarârile privind regulamentele Camerelor se
adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.
(2) Legile ordinare si hotarârile se adopta cu votul majoritatii membrilor
prezenti din fiecare Camera.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta,
stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere.
ARTICOLUL 77: Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui României.
Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o
singura data, reexaminarea legii.
(3) Daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut
verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile
de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei
Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
ARTICOLUL 78: Intrarea în vigoare a legii
Legea se publica în Monitorul Oficial al României si intra în vigoare la 3
zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta în textul ei.
ARTICOLUL 79: Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte normative în vederea
sistematizarii, unificarii si coordonarii întregii legislatii. El tine evidenta
oficiala a legislatiei României.
(2) Înfiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ se
stabilesc prin lege organica.
CAPITOLUL II – Presedintele României
ARTICOLUL 80: Rolul Presedintelui
(1) Presedintele României reprezinta statul român si este garantul
independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele României vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna
functionare a autoritatilor publice. În acest scop, Presedintele exercita
functia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate.
ARTICOLUL 81: Alegerea Presedintelui
(1) Presedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret
si liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin,
majoritatea de voturi ale alegatorilor înscrisi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidati nu a întrunit aceasta
majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, între primii doi candidati
stabiliti în ordinea numarului de voturi obtinute în primul tur. Este declarat
ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.
(4) Nici o persoana nu poate îndeplini functia de Presedinte al României
decât pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive.
ARTICOLUL 82: Validarea mandatului si depunerea juramântului
(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al României este
validat de Curtea Constitutionala.
(2) Candidatul a carui alegere a fost validata depune în fata Camerei
Deputatilor si a Senatului, în sedinta comuna, urmatorul juramânt: „Jur sa-mi
daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a
poporului român, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia,
drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea,
independenta, unitatea si integritatea teritoriala a României. Asa sa-mi ajute
Dumnezeu!”.
ARTICOLUL 83: Durata mandatului
(1) Mandatul Presedintelui României este de 5 ani si se exercita de la
data depunerii juramântului.
(2) Presedintele României îsi exercita mandatul pâna la depunerea
juramântului de Presedintele nou ales.
(3) Mandatul Presedintelui României poate fi prelungit, prin lege
organica, în caz de razboi sau de catastrofa.
ARTICOLUL 84: Incompatibilitati si imunitati
(1) În timpul mandatului, Presedintele României nu poate fi membru al
unui partid si nu poate îndeplini nici o alta functie publica sau privata.
(2) Presedintele României se bucura de imunitate. Prevederile articolului
72 alineatul (1) se aplica în mod corespunzator.
ARTICOLUL 85: Numirea Guvernului
(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de
prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de încredere acordat de
Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului,
Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii
membri ai Guvernului.
(3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau
compozitia politica a Guvernului, Presedintele României va putea exercita
atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului,
acordata la propunerea primului-ministru.
ARTICOLUL 86: Consultarea Guvernului
Presedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme
urgente si de importanta deosebita.
ARTICOLUL 87: Participarea la sedintele Guvernului
(1) Presedintele României poate lua parte la sedintele Guvernului în care
se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea
tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, în alte
situatii.
(2) Presedintele României prezideaza sedintele Guvernului la care
participa.
ARTICOLUL 88: Mesaje
Presedintele României adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la
principalele probleme politice ale natiunii.
ARTICOLUL 89: Dizolvarea Parlamentului
(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor
grupurilor parlamentare, Presedintele României poate sa dizolve
Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea
Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa
respingerea a cel putin doua solicitari de învestitura.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului
Presedintelui României si nici în timpul starii de mobilizare, de razboi, de
asediu sau de urgenta.
ARTICOLUL 90: Referendumul
Presedintele României, dupa consultarea Parlamentului, poate cere
poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de
interes national.
ARTICOLUL 91: Atributii în domeniul politicii externe
(1) Presedintele încheie tratate internationale în numele României,
negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, într-un
termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se încheie, se
aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama
reprezentantii diplomatici ai României si aproba înfiintarea, desfiintarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe lânga
Presedintele României.
ARTICOLUL 92: Atributii în domeniul apararii
(1) Presedintele României este comandantul fortelor armate si
îndeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului,
mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai în cazuri
exceptionale, hotarârea Presedintelui se supune ulterior aprobarii
Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii, Presedintele
României ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neîntârziat la
cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla în
sesiune, el se convoaca de drept în 24 de ore de la declansarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul îsi continua
activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla în sesiune, se
convoaca de drept în 24 de ore de la declararea lor.
ARTICOLUL 93: Masuri exceptionale
(1) Presedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau
starea de urgenta în întreaga tara ori în unele unitati administrativ-teritoriale
si solicita Parlamentului încuviintarea masurii adoptate, în cel mult 5 zile de
la luarea acesteia.
(2) Daca Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoaca de drept în cel
mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si
functioneaza pe toata durata acestora.
ARTICOLUL 94: Alte atributii
Presedintele României îndeplineste si urmatoarele atributii:
a) confera decoratii si titluri de onoare;
b) acorda gradele de maresal, de general si de amiral;
c) numeste în functii publice, în conditiile prevazute de lege;
d) acorda gratierea individuala.
ARTICOLUL 95: Suspendarea din functie
(1) În cazul savârsirii unor fapte grave prin care încalca prevederile
Constitutiei, Presedintele României poate fi suspendat din functie de Camera
Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da
Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o
treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la
cunostinta Presedintelui.
(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, în cel mult
30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.
ARTICOLUL 96: Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputatilor si Senatul, în sedinta comuna, cu votul a cel
putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, pot hotarî punerea
sub acuzare a Presedintelui României pentru înalta tradare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiata de majoritatea
deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la cunostinta Presedintelui
României pentru a putea da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(3) De la data punerii sub acuzare si pâna la data demiterii Presedintele
este suspendat de drept.
(4) Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Presedintele este demis de drept la data ramânerii definitive a hotarârii de
condamnare.
ARTICOLUL 97: Vacanta functiei
(1) Vacanta functiei de Presedinte al României intervine în caz de
demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii
atributiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de
Presedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou
Presedinte.
ARTICOLUL 98: Interimatul functiei
(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este
suspendat din functie sau daca se afla în imposibilitate temporara de a-si
exercita atributiile, interimatul se asigura, în ordine, de presedintele
Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
(2) Atributiile prevazute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata
interimatului functiei prezidentiale.
ARTICOLUL 99: Raspunderea presedintelui interimar
Daca persoana care asigura interimatul functiei de Presedinte al
României savârseste fapte grave, prin care se încalca prevederile
Constitutiei, se aplica articolul 95 si articolul 98.
ARTICOLUL 100: Actele Presedintelui
(1) În exercitarea atributiilor sale, Presedintele României emite decrete
care se publica în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage
inexistenta decretului.
(2) Decretele emise de Presedintele României în exercitarea atributiilor
sale prevazute în articolul 91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele (2)
si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94 literele a), b) si d) se
contrasemneaza de primul-ministru.
ARTICOLUL 101: Indemnizatia si celelalte drepturi
Indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui României se stabilesc
prin lege.
CAPITOLUL III – Guvernul
ARTICOLUL 102: Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de
Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita
conducerea generala a administratiei publice.
(2) În îndeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele
sociale interesate.
(3) Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri
stabiliti prin lege organica.
ARTICOLUL 103: Învestitura
(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de
prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în
Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor
reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, în termen de 10
zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului
si a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de
Senat, în sedinta comuna. Parlamentul acorda încredere Guvernului cu votul
majoritatii deputatilor si senatorilor.
ARTICOLUL 104: Juramântul de credinta
(1) Primul-ministru, ministrii si ceilalti membri ai Guvernului vor
depune individual, în fata Presedintelui României, juramântul de la articolul
82.
(2) Guvernul în întregul sau si fiecare membru în parte îsi exercita
mandatul, începând de la data depunerii juramântului.
ARTICOLUL 105: Incompatibilitati
(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea
altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator.
De asemenea, ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de
reprezentare profesionala salarizate în cadrul organizatiilor cu scop
comercial.
(2) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.
ARTICOLUL 106: Încetarea functiei de membru
Functia de membru al Guvernului înceteaza în urma demisiei, a al
Guvernului revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de
incompatibilitate, a decesului, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
ARTICOLUL 107: Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea
membrilor acestuia, respectând atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta
Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Presedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Daca primul-ministru se afla în una dintre situatiile prevazute la
articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este în imposibilitate de a-si exercita
atributiile, Presedintele României va desemna un alt membru al Guvernului
ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atributiile primuluiministru,
pâna la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii
exercitarii atributiilor, înceteaza daca primul-ministru îsi reia activitatea în
Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplica în mod corespunzator si celorlalti
membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada
de cel mult 45 de zile.
ARTICOLUL 108: Actele Guvernului
(1) Guvernul adopta hotarâri si ordonante.
(2) Hotarârile se emit pentru organizarea executarii legilor.
(3) Ordonantele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în
limitele si în conditiile prevazute de aceasta.
(4) Hotarârile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primulministru,
se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor în
executare si se publica în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea
atrage inexistenta hotarârii sau a ordonantei. Hotarârile care au caracter
militar se comunica numai institutiilor interesate.
ARTICOLUL 109: Raspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul raspunde politic numai în fata Parlamentului pentru
întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar
cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele României au
dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele
savârsite în exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala,
Presedintele României poate dispune suspendarea acestora din functie.
Trimiterea în judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui
din functie. Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si
Justitie.
(3) Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului
sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala.
ARTICOLUL 110: Încetarea mandatului
(1) Guvernul îsi exercita mandatul pâna la data validarii alegerilor
parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a încrederii
acordate sau daca primul-ministru se afla în una dintre situatiile prevazute la
articolul 106, cu exceptia revocarii, ori este în imposibilitatea de a-si exercita
atributiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situatiile prevazute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile
articolului 103.
(4) Guvernul al carui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) si (2)
îndeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice,
pâna la depunerea juramântului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul
ARTICOLUL 111: Informarea Parlamentului
(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, în cadrul
controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte
informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de
comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. În cazul în
care o initiativa legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat
sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este
obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se
solicita prezenta, participarea lor este obligatorie.
ARTICOLUL 112: Întrebari, interpelari si motiuni simple
(1) Guvernul si fiecare dintre membrii sai au obligatia sa raspunda la
întrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, în
conditiile prevazute de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simpla prin
care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau
externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei
interpelari.
ARTICOLUL 113: Motiunea de cenzura
(1) Camera Deputatilor si Senatul, în sedinta comuna, pot retrage
încrederea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu
votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din
numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data
depunerii.
(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data când a fost
prezentata în sedinta comuna a celor doua Camere.
(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care
au semnat-o nu mai pot initia, în aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura,
cu exceptia cazului în care Guvernul îsi angajeaza raspunderea potrivit
articolului 114.
ARTICOLUL 114: Angajarea raspunderii Guvernului
(1) Guvernul îsi poate angaja raspunderea în fata Camerei Deputatilor si
a Senatului, în sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de
politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa în termen de
3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a
proiectului de lege, a fost votata în conditiile articolului 113.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de
lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente
acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a
declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Presedintele României cere reexaminarea legii
adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în sedinta
comuna a celor doua Camere.
ARTICOLUL 115: Delegarea legislativa
(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului
pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul si data
pâna la care se pot emite ordonante.
(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pâna la împlinirea termenului
de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonantei.
(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai în situatii
extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata, având obligatia de a
motiva urgenta în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanta de urgenta intra în vigoare numai dupa depunerea sa spre
dezbatere în procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si
dupa publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, daca nu se
afla în sesiune, se convoaca în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau,
dupa caz, de la trimitere. Daca în termen de cel mult 30 de zile de la
depunere, Camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei, aceasta este
considerata adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea
în procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzând norme de natura
legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate în domeniul legilor
constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertatile si îndatoririle prevazute de Constitutie, drepturile
electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri în proprietate
publica.
(7) Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se
resping printr-o lege în care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au
încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este
cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada
de aplicare a ordonantei.
CAPITOLUL V – Administratia publica
SECTIUNEA 1 – Administratia publica centrala de specialitate
ARTICOLUL 116: Structura
(1) Ministerele se organizeaza numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului
ori a ministerelor sau ca autoritati administrative autonome.
ARTICOLUL 117: Înfiintarea
(1) Ministerele se înfiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit
legii.
(2) Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot înfiinta
organe de specialitate, în subordinea lor, numai daca legea le recunoaste
aceasta competenta.
(3) Autoritati administrative autonome se pot înfiinta prin lege organica.
ARTICOLUL 118: Fortele armate
(1) Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea
suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a
tarii si a democratiei constitutionale. În conditiile legii si ale tratatelor
internationale la care România este parte, armata contribuie la apararea
colectiva în sistemele de alianta militara si participa la actiuni privind
mentinerea sau restabilirea pacii.
(2) Structura sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a
economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor
militare, se stabilesc prin lege organica.
(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, în mod corespunzator, si
celorlalte componente ale fortelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activitati militare sau paramilitare în afara unei
autoritati statale este interzisa.
(5) Pe teritoriul României pot intra, stationa, desfasura operatiuni sau
trece trupe straine numai în conditiile legii sau ale tratatelor internationale la
care România este parte.
ARTICOLUL 119: Consiliul Suprem de Aparare a Tarii
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii organizeaza si coordoneaza unitar
activitatile care privesc apararea tarii si securitatea nationala, participarea la
mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva în sistemele de
alianta militara, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii.
SECTIUNEA a 2-a – Administratia publica locala
ARTICOLUL 120: Principii de baza
(1) Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se
întemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii
serviciilor publice.
(2) În unitatile administrativ-teritoriale în care cetatenii apartinând unei
minoritati nationale au o pondere semnificativa se asigura folosirea limbii
minoritatii nationale respective în scris si oral în relatiile cu autoritatile
administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, în
conditiile prevazute de legea organica.
ARTICOLUL 121: Autoritati comunale si orasenesti
(1) Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia
locala în comune si în orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, în
conditiile legii.
(2) Consiliile locale si primarii functioneaza, în conditiile legii, ca
autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si
din orase.
(3) Autoritatile prevazute la alineatul (1) se pot constitui si în
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
ARTICOLUL 122: Consiliul judetean
(1) Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru
coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, în vederea
realizarii servic iilor publice de interes judetean.
(2) Consiliul judetean este ales si functioneaza în conditiile legii.
ARTICOLUL 123: Prefectul
(1) Guvernul numeste un prefect în fiecare judet si în municipiul
Bucuresti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce
serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale
administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale.
(3) Atributiile prefectului se stabilesc prin lege organica.
(4) Între prefecti, pe de o parte, consiliile locale si primari, precum si
consiliile judetene si presedintii acestora, pe de alta parte, nu exista raporturi
de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în fata instantei de contencios administrativ, un
act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
CAPITOLUL VI – Autoritatea judecatoreasca
SECTIUNEA 1 – Instantele judecatoresti
ARTICOLUL 124: Înfaptuirea justitiei
(1) Justitia se înfaptuieste în numele legii.
(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
(3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
ARTICOLUL 125: Statutul judecatorilor
(1) Judecatorii numiti de Presedintele României sunt inamovibili, în
conditiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si
sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al
Magistraturii, în conditiile legii sale organice.
(3) Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica
sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior.
ARTICOLUL 126: Instantele judecatoresti
(1) Justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
(2) Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt
prevazute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea
unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei
sale.
(4) Compunerea Înaltei Curti de Casatie si Justitie si regulile de
functionare a acesteia se stabilesc prin lege organica.
(5) Este interzisa înfiintarea de instante extraordinare. Prin lege organica
pot fi înfiintate instante specializate în anumite materii, cu posibilitatea
participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor
publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia
celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de
comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt
competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau,
dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.
ARTICOLUL 127: Caracterul public al dezbaterilor
Sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege.
ARTICOLUL 128: Folosirea limbii materne si a interpretului în justitie
(1) Procedura judiciara se desfasoara în limba româna. (2) Cetatenii
români apartinând minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime în limba
materna în fata instantelor de judecata, în conditiile legii organice.
(3) Modalitatile de exercitare a dreptului prevazut la alineatul (2),
inclusiv prin folosirea de interpreti sau traduceri, se vor stabili astfel încât sa
nu împiedice buna administrare a justitiei si sa nu implice cheltuieli
suplimentare pentru cei interesati.
(4) Cetatenii straini si apatrizii care nu înteleg sau nu vorbesc limba
româna au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului,
de a vorbi în instanta si de a pune concluzii, prin interpret; în procesele
penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
ARTICOLUL 129: Folosirea cailor de atac
Împotriva hotarârilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public
pot exercita caile de atac, în conditiile legii.
ARTICOLUL 130: Politia instantelor
Instantele judecatoresti dispun de politia pusa în serviciul lor.
SECTIUNEA a 2-a – Ministerul Public
ARTICOLUL 131: Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele
generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si
libertatile cetatenilor.
(2) Ministerul Public îsi exercita atributiile prin procurori constituiti în
parchete, în conditiile legii.
(3) Parchetele functioneaza pe lânga instantele de judecata, conduc si
supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, în
conditiile legii.
ARTICOLUL 132: Statutul procurorilor
(1) Procurorii îsi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al
impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.
(2) Functia de procuror este incompatibila cu orice alta functie publica
sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior.
SECTIUNEA a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii
ARTICOLUL 133: Rolul si structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei
justitiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din
care:
a) 14 sunt alesi în adunarile generale ale magistratilor si validati de
Senat; acestia fac parte din doua sectii, una pentru judecatori si una pentru
procurori; prima sectie este compusa din 9 judecatori, iar cea de-a doua din 5
procurori;
b) 2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti în domeniul dreptului,
care se bucura de înalta reputatie profesionala si morala, alesi de Senat;
acestia participa numai la lucrarile în plen;
c) ministrul justitiei, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie si
procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si
Justitie.
(3) Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un
mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistratii prevazuti la
alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
este de 6 ani.
(5) Hotarârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Presedintele României prezideaza lucrarile Consiliului Superior al
Magistraturii la care participa.
(7) Hotarârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si
irevocabile, cu exceptia celor prevazute la articolul 134 alineatul (2).
ARTICOLUL 134: Atributii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui României
numirea în functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari,
în conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineste rolul de instanta de
judecata, prin sectiile sale, în domeniul raspunderii disciplinare a
judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa
organica. În aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Înaltei Curti de
Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta
Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3) Hotarârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie
disciplinara pot fi atacate la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineste si alte atributii
stabilite prin legea sa organica, în realizarea rolului sau de garant al
independentei justitiei.
TITLUL IV – Economia si finantele publice
ARTICOLUL 135: Economia
(1) Economia României este economie de piata, bazata pe libera
initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale în activitatea economica, financiara si
valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si
protectia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului înconjurator, precum si mentinerea
echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu
obiectivele Uniunii Europene.
ARTICOLUL 136: Economia
(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine
statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu
potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea
teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul
exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În conditiile legii
organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori institutiilor
publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în
folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, în conditiile legii organice.
ARTICOLUL 137: Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuintarea si controlul resurselor
financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale
institutiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În
conditiile aderarii la Uniunea Europeana, prin lege organica se poate
recunoaste circulatia si înlocuirea monedei nationale cu aceea a Uniunii
Europene.
ARTICOLUL 138: Bugetul public national
(1) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor
sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.
(2) Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al
asigurarilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobarii
Parlamentului.
(3) Daca legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale de
stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile înainte de expirarea exercitiului
bugetar, se aplica în continuare bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale
de stat ale anului precedent, pâna la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaboreaza, se aproba si se executa în conditiile
legii.
(5) Nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei
de finantare.
ARTICOLUL 139: Impozite, taxe si alte contributii
(1) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale
bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau
judetene, în limitele si în conditiile legii.
(3) Sumele reprezentând contributiile la constituirea unor fonduri se
folosesc, în conditiile legii, numai potrivit destinatiei acestora.
ARTICOLUL 140: Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de
administrare si de întrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale
sectorului public. În conditiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea
Curtii de Conturi se solutioneaza de instantele judecatoresti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezinta anual Parlamentului un raport asupra
conturilor de gestiune ale bugetului public national din exercitiul bugetar
expirat, cuprinzând si neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului, Curtea de Conturi
controleaza modul de gestionare a resurselor publice si raporteaza despre
cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de
9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curtii de Conturi sunt
independenti în exercitarea mandatului lor si inamovibili pe toata durata
acestuia. Ei sunt supusi incompatibilitatilor prevazute de lege pentru
judecatori.
(5) Curtea de Conturi se înnoieste cu o treime din consilierii de conturi
numiti de Parlament, din 3 în 3 ani, în conditiile prevazute de legea organica
a Curtii.
(6) Revocarea membrilor Curtii de Conturi se face de catre Parlament, în
cazurile si conditiile prevazute de lege.
ARTICOLUL 141: Consiliul Economic si Social
Consiliul Economic si Social este organ consultativ al Parlamentului si al
Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organica de
înfiintare, organizare si functionare.
TITLUL V – Curtea Constitutionala
ARTICOLUL 142: Structura
(1) Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei.
(2) Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru
un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si
trei de Presedintele României.
(4) Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele
acesteia, pentru o perioada de 3 ani.
(5) Curtea Constitutionala se înnoieste cu o treime din judecatorii ei, din
3 în 3 ani, în conditiile prevazute de legea organica a Curtii.
ARTICOLUL 143: Conditii pentru numire
Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica
superioara, înalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani
în activitatea juridica sau în învatamântul juridic superior.
ARTICOLUL 144: Incompatibilitati
Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu
oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din
învatamântul juridic superior.
ARTICOLUL 145: Independenta si inamovibilitatea
Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti în exercitarea
mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia.
ARTICOLUL 146: Atributii
Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Presedintelui României, a unuia dintre presedintii celor
doua Camere, a Guvernului, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a
Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel
putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a
Constitutiei;
b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri
internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a
unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;
c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului,
la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup
parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25
de senatori;
d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si
ordonantele, ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj
comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de
Avocatul Poporului;
e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre
autoritatile publice, la cererea Presedintelui României, a unuia dintre
presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui
Consiliului Superior al Magistraturii;
f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui
României si confirma rezultatele sufragiului;
g) constata existenta împrejurarilor care justifica interimatul în
exercitarea functiei de Presedinte al României si comunica cele constatate
Parlamentului si Guvernului;
h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a
Presedintelui României;
i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea
referendumului si confirma rezultatele acestuia;
j) verifica îndeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative
de catre cetateni;
k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea
unui partid politic;
l) îndeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.
ARTICOLUL 147: Deciziile Curtii Constitutionale
(1) Dispozitiile din legile si ordonantele în vigoare, precum si cele din
regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, îsi înceteaza efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, în
acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord
prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui
termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de
drept.
(2) În cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, înainte de
promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) În cazul în care constitutionalitatea tratatului sau acordului
international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu
poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau
acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica în Monitorul Oficial al
României. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere
numai pentru viitor.
TITLUL VI – Integrarea euroatlantica
ARTICOLUL 148: Integrarea în Uniunea Europeana
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în
scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al
exercitarii în comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute în
aceste tratate, se face prin lege adoptata în sedinta comuna a Camerei
Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul
deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter
obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu
respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, în mod corespunzator, si
pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene.
(4) Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea
judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din
actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele
actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobarii
institutiilor Uniunii Europene.
ARTICOLUL 149: Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege
adoptata în sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o
majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.
TITLUL VII – Revizuirea Constitutiei
ARTICOLUL 150: Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele României la
propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al
senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din
cel putin jumatate din judetele tarii, iar în fiecare din aceste judete sau în
municipiul Bucuresti trebuie sa fie înregistrate cel putin 20.000 de semnaturi
în sprijinul acestei initiative.
ARTICOLUL 151: Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera
Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul
membrilor fiecarei Camere.
(2) Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputatilor si Senatul, în sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei
patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(3) Revizuirea este definitiva dupa aprobarea ei prin referendum,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a
propunerii de revizuire.
ARTICOLUL 152: Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national,
independent, unitar si indivizibil al statului român, forma republicana de
guvernamânt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul
politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat
suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a
garantiilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii
de urgenta si nici în timp de razboi.
TITLUL VIII – Dispozitii finale si tranzitorii
ARTICOLUL 153: Intrarea în vigoare
Prezenta Constitutie intra în vigoare la data aprobarii ei prin referendum.
La aceeasi data, Constitutia din 21 august 1965 este si ramâne în întregime
abrogata.
ARTICOLUL 154: Conflictul temporal de legi
(1) Legile si toate celelalte acte normative ramân în vigoare, în masura în
care ele nu contravin prezentei Constitutii.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrarii în vigoare
a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislatiei cu prezenta
Constitutie si va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului, propuneri
corespunzatoare.
ARTICOLUL 155: Dispozitii tranzitorii
(1) Proiectele de legi si propunerile legislative în curs de legiferare se
dezbat si se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii în
vigoare a legii de revizuire.
(2) Institutiile prevazute de Constitutie, existente la data intrarii în
vigoare a legii de revizuire, ramân în functiune pâna la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplica începând cu
urmatorul mandat prezidential.
(4) Dispozitiile cu privire la Înalta Curte de Casatie si Justitie vor fi
aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrarii în vigoare a legii de
revizuire.
(5) Judecatorii în functie ai Curtii Supreme de Justitie si consilierii de
conturi numiti de Parlament îsi continua activitatea pâna la data expirarii
mandatului pentru care au fost numiti. Pentru asigurarea înnoirii Curtii de
Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi
acestia vor putea fi numiti pentru înca un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6) Pâna la constituirea instantelor judecatoresti specializate, litigiile
rezultate din activitatea Curtii de Conturi vor fi solutionate de catre
instantele judecatoresti ordinare.
ARTICOLUL 156: Republicarea Constitutiei
Legea de revizuire a Constitutiei se publica în Monitorul Oficial al
României în termen de 5 zile de la data adoptarii. Constitutia, modificata si
completata, dupa aprobarea prin referendum, se republica de catre Consiliul
Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o noua
numerotare.

Download :::> Constitutia Romaniei

One Comment leave one →
  1. lupu constantin permalink
    sâmbătă, 18 Iulie, 2009 18:54

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: