O ultimă dorinţă.
2009 septembrie 25
(play music)
Amân toate dorinţele şi las doar una să-mi nimicească ziua, gândul că mă recunosc învins. Nu e niciun vis. Îmi concentrez toată puterea şi toate speranţele, mă zbat mut şi poate inutil.
Mă simt înconjurat cu oglinzi plesnite. Să nu mă puteţi vedea, să nu mă puteţi întreba. Să ma puteţi – doar ignora.
Vreau ce-am sperat, vreau ce-am visat, vreau ce-am câştigat. Eu vreau.
Trebuie să-mi inchid sufletul, sunt mut. Cuvinte nu mai sunt. Cu o privire tâmpă şi cu un sentiment zăpăcit de nedreptăţile vieţii.
Andrei
salut…m-am mutat…te rog sa schimbi link-ul http://goyety.blogspot.com in http://goyetyblog.info ,nume Goyety Blog…daca faci asta lasa un comm la mine pe blog ca sa te adaug si eu…ms
Andrei,tu singur spui: “Eu vreau”. In momentul in care incă vrei, înseamnă că nu eşti învins! Ce piatră de moară este aceea pe care anii tăi tineri să nu o poată azvârili din drum?
Nedreptăţi ale vieţii au fost şi vor fi, dar nu constituie un motiv de capitulare ci doar de schimbare a tacticii.
Scrii cu atâta forţa, reuşeşti atât de bine sa-ţi transpui trăirile, încât parcă ţi se aude şi inima (mult prea iubitoare) bătând pe blog!